Jocurile video (esports) vor fi recunoscute oficial în România
Află mai multe în categoria: Featured, StiriÎn cadrul Esports Summit Bucharest, Mara Mareș, Consilier de Stat în Cancelaria Prim Ministrului, a anunțat că legea educației fizice și sportului va fi amendată astfel încât sporturile electronice (esports) să fie recunoscute oficial în România. Astfel, jucătorii și cluburile de esports din România vor primi același statut ca cel al sportivilor și cluburilor profesioniste tradiționale.
“Nevoia susținerii sporturilor electronice în România este reală, iar oportunitatea reglementării lor este foarte clară. Am reușit, în mai puțin de un an de zile, să înființăm un grup de lucru care a formulat o propunere de lege simplă, suplă și bine fundamentată, care va permite României să ajungă din urmă, într-un timp scurt, țări cu o lungă istorie în acest domeniu. Este o lege care va încuraja mii de tineri să transforme pasiunea pentru gaming într-o profesie ca jucător profesionist de esports”, a precizat Mara Mareș.
Legea va fi depusă în Parlament la începutul sesiunii din luna septembrie.
Vlad Marinescu, președintele Federației Internaționale de Esports, a aplaudat în cadrul evenimentului această initițiativă a Guvernului României: “A venit timpul pentru ca România să pună la lucru întreg ecosistemul și infrastructura care au plasat-o de multe ori în topurile internaționale în ceea ce privește pasiunea pentru gaming. O legislație dedicată esports va ajuta în primul rând jucătorul român, care va avea o motivație în plus pentru a face performanță și de a se bate pentru premii de milioane de dolari în competițiile internaționale”, a declarat acesta.
Grupul de lucru a fost format din Mara Mareș (Consilier de Stat), Tudor Dăescu (Bucharest Gaming Week/ Gaming Marathon/ Gaming Video Awards/ Esports Summit), Adrian Socaciu (Institutul Român Sportiv), Marius Radu (GG Industry/ Bucharest Gaming Week/ Gaming Marathon), Alexandru Ion (Nexus Gaming/ Romanian Esports League/ Gaming Marathon), Mihai Cotos (Digital Crusade) și Cosma Wolkonsky (YEPP).
Pe 21 iulie, București a găzduit, pentru prima oară, un Esports Summit, evenimentul urmând să devină unul din cele mai importante evenimente regionale de profil în următorii ani.
Esports Summit Bucharest 2021 connected by Vodafone este prezentat de BCR și Romanian Esports Association și este un eveniment susținut de BMW, Amber, AOC și adidas și conceput de Dăescu Borțun Olteanu.