Samsung Galaxy S22 și S22+ oferă dotări bune la preț bun | PC Forum Romania
Gadget | GSM, GPRS, 3G, Bluetooth, Walkman, iPod etc.

Samsung Galaxy S22 și S22+ oferă dotări bune la preț bun

Află mai multe în categoria: Featured, Gadget

Noile Samsung Galaxy S22 și S22+ oferă experiențe revoluționare cu camera foto, ziua și noaptea. Concepute pentru a crea, surprinde și împărtăși cele mai frumoase momente cu funcțiile camerei AI pro-grade de pe cea mai recentă serie Galaxy S.

București, România – 9 februarie 2022 – Samsung Electronics Co., Ltd. a dezvăluit astăzi noile Galaxy S22 și S22+, două dispozitive premium care stimulează creativitatea și exprimarea propriei personalități. Galaxy S22 și S22+ dispun de camere foto dinamice cu procesare inteligentă, avansată a imaginii pentru a transforma fiecare moment într-unul epic. Construite cu un design îndrăzneț, în linie cu demersurile din zona sustenabilității, Galaxy S22 și S22+ au fost proiectate atât pentru a atrage toate privirile, cât și pentru a fi prietenoase cu mediul.

„Camerele smartphone-urilor noastre au transformat modul în care creăm, partajăm conținut și comunicăm. Prin fotografii și videoclipuri, ne exprimăm și ne conectăm cu oamenii dragi. De aceea ne-am concentrat pe proiectarea celor mai noi dispozitive din seria Galaxy S cu capabilități inovatoare ale camerei, care funcționează zi și noapte, susținute de cea mai bună performanță mobilă de până acum”, a declarat TM Roh, President and Head of Samsung Electronics’ MX (Mobile eXperience) Business.

Surprinde noaptea cu cea mai inteligentă cameră Samsung de până acum
Galaxy S22 și S22+ sunt concepute pentru a oferi experiențe de nivel următor în ceea ce privește camera foto, astfel încât oamenii să se poată conecta cu ceilalți și să partajeze conținut oriunde s-ar afla. Cu noile funcții revoluționare Nightography ale seriei Galaxy S22 – precum un senzor cu 23% mai mare față de cel de pe Galaxy S21 și S21+ și tehnologia Adaptive Pixel – camera este proiectată special pentru a lăsa mai multă lumină să pătrundă prin obiectiv, pentru a evidenția detalii și a surprinde culori spectaculoase, care scot conținutul în evidență, chiar și în întuneric. Atât Galaxy S22, cât și Galaxy S22+ sunt construite cu o cameră principală puternică de 50MP, un obiectiv tele de 10MP și un obiectiv ultra-larg de 12MP, astfel încât fotografiile să fie întotdeauna de cea mai înaltă calitate. În timpul înregistrării video, noua funcție de Auto Framing detectează și poate cuprinde până la 10 persoane în cadru, ajustând automat focalizarea camerei, astfel încât toți subiecții camerei să se vadă clar. Ambele dispozitive sunt alimentate de tehnologia avansată VDIS, care minimizează vibrațiile, astfel încât imaginile să fie perfecte chiar și în mișcare.

Galaxy S22 și S22+ sunt, de asemenea, echipate cu cea mai recentă tehnologie AI de la Samsung, ducând fotografiile la nivelul următor. Acum, surprinderea fotografiilor în modul Portrait devine și mai ușoară cu noua funcție AI Stereo Depth Map, putând fi surprinse chiar și cele mai mici detalii datorită unui algoritm AI sofisticat. Acest lucru funcționează chiar și pentru animalul de companie: noul mod Portret al lui Galaxy S22/S22+ recunoaște părul animalului de companie și împiedică contopirea acestuia cu fundalul, astfel încât fotografiile cu acesta vor fi întotdeauna reușite.

Începând cu activitățile de la muncă, până la cele de acasă, Galaxy S22 și S22+ sunt concepute pentru a-și ajuta utilizatorii, chiar și în cele mai aglomerate zile, cu primul procesor de 4nm existent vreodată pe un smartphone Galaxy. Acesta susține cea mai avansată procesare AI și ML de până acum, oferind performanțe de neegalat pentru toate nevoile de streaming și productivitate. În plus, analiza de comportament a rețelei optimizează performanța aplicațiilor, detectând-o automat pe cea în curs de utilizare și direcționând, astfel, cea mai mare putere către aceasta – în acest mod, navigarea pe internet și în aplicații nu a fost niciodată mai fluidă.

Un procesor “rapid ca fulgerul” necesită un nivel de putere care să poată ține pasul cu ritmul acestuia. Galaxy S22 este construit cu o baterie robustă, cu durată pe întreaga zi, și Fast Charging de 25W, care nu încetinește niciodată, în timp ce Galaxy S22+ dispune de o baterie super-puternică care poate rezista chiar și mai mult de o zi cu doar o singură încărcare. Galaxy S22+ oferă, de asemenea, Super Fast Charging de de 45W, ceea ce înseamnă că timpul de așteptare pentru încărcarea dispozitivului este minim.

Vizionarea unui film sau a unei emisiuni preferate va fi și mai plăcută pe ecranele superbe ale lui Galaxy S22 și S22+. Ambele dispozitive sunt echipate cu un display Dynamic AMOLED 2X adaptiv de 120Hz, conceput pentru cele mai bune experiențe de gaming și vizionare. Indiferent dacă utilizatorii preferă display-ul premium, de 6,1 inci, al lui Galaxy S22 sau pe cel al lui Galaxy S22+, de 6,6 inci, fiecare ecran este construit cu tehnologia inteligentă Vision Booster care ajustează automat afișajul în funcție de lumina ambientală și îmbunătățește contrastul de culoare, astfel încât utilizatorii să se poată bucura de cea mai bună vizualizare posibilă a conținutului. În plus, adăugirile la nivel de performanță hardware au îmbunătățit luminozitatea afișajului – Galaxy S22 are o luminozitate maximă de 1.300 niți, în timp ce Galaxy S22+ atinge 1.750 niți.

De asemenea, Galaxy S22 și S22+ le permit utilizatorilor să rămână mereu conectați și productivi. Prin parteneriatul Samsung cu Google, aceștia se pot bucura de partajarea live Google Duo pentru a vizualiza, împreună cu prietenii, fotografii din Galerie sau pentru a-și nota informațiile, în cadrul unei întâlniri cu colegii de muncă, pe Samsung Notes – chiar și de la distanță.

Atât Galaxy S22, cât și Galaxy S22+ prezintă design-ul iconic, Contour-Cut, al seriei S, preferat de fani, care îmbină perfect camera în carcasa telefonului. Pentru a crea un aspect mai elegant și mai rafinat, Samsung a construit ambele dispozitive cu un afișaj plat distinctiv, completat de o sticlă premium și un finisaj mat. Acum, carcasa de cameră a seriei S este proiectată în așa fel încât să potrivească cu nuanța dispozitivului, dispunând de un cadru metalic subțire și simetric pentru un aspect perfect. Rezultatul – un design echilibrat, uniform, modern, în pas cu noile tendințe și elegant. Atât Samsung Galaxy S22, cât și Galaxy S22+ sunt disponibile în culorile Phantom Black, Phantom White, Green și Pink Gold.

De asemenea, acel design uimitor este construit pentru a rezista în timp: seria Galaxy S22 prezintă cele mai durabile dispozitive mobile Samsung de până acum. Galaxy S22 și S22+ sunt primele modele din seria S realizate cu Armor Aluminium – cel mai puternic cadru din aluminiu de la Samsung. Seria Galaxy S22 este, de asemenea, prima serie de smartphone-uri care prezintă noul Corning® Gorilla® Glass Victus®+. Dispozitivele din seria Galaxy S22 sunt echipate cu această sticlă rezistentă atât pe față, cât și pe spate, astfel încât utilizatorii să-și facă mai puține griji în privința căderilor accidentale.

Samsung știe că adevărata durabilitate nu se referă doar la nivel hardware. Ca parte a angajamentului Samsung, de a le oferi utilizatorilor cea mai bună performanță și experiență mobilă posibilă, întreaga serie Galaxy S22 va fi susținută cu până la patru generații de upgrade al sistemului de operare Android. Acum, milioane de utilizatori Galaxy pot profita de cele mai noi caracteristici de securitate, productivitate și alte funcții noi interesante, pentru mai mult timp. Samsung va continua să extindă acest demers de-a lungul categoriilor sale de produse pentru a se asigura că utilizatorii sunt pe deplin mulțumiți de experiența întregului ecosistem Galaxy.

Seria Galaxy S facilitează, de asemenea, personalizarea propriului telefon. Utilizatorii pot folosi noua interfață One UI, curată și intuitivă, pentru a-și personaliza aspectul ecranului de pornire și al widget-ului. Aceștia își pot adapta culorile pictogramelor, widget-urile, paleta de culori și multe altele, în funcție de preferințele personale, creându-și o experiență mobilă care să reflecte propriul stil. One UI oferă, de asemenea, accesul rapid către o multitudine de emoji-uri, GIF-uri și stickere direct din tastatură, astfel încât utilizatorii să poată comunica instantaneu, exact așa cum simt, fără să fie nevoiți să scrie nici măcar un cuvânt.

Fiind cel mai ecologic dispozitiv al Samsung, seria Galaxy S22 este pionieră în tehnologia mobilă, contribuind, în același timp, la bunăstarea planetei. Poluarea cu plastic reprezintă o amenințare serioasă pentru mediul înconjurător, iar plasele de pescuit aruncate necontrolat sunt dăunătoare vieții marine și oceanelor planetei, în mod special. Prin colaborarea cu organizații de top, Samsung ajută la recuperarea plaselor de pescuit aruncate și le transformă într-un material de înaltă performanță pentru smartphone-urile sale. Acest material – folosit în confecționarea huselor seriei Galaxy S22 – conține 20% plastic reciclat provenit din ocean, mai exact, din plasele de pescuit aruncate. Seria Galaxy S22 încorporează, de asemenea, material reciclat post-consum în modulul difuzorului său, precum și în părțile interioare ale tastelor de pornire și volum.

Pe lângă materialele din plastic provenite din ocean, Samsung folosește hârtie 100% reciclată pentru ambalajul seriei Galaxy S22, incluzând și o folie de protecție realizată din plastic reciclat. Fiecare carcasă de smartphone este, de asemenea, proiectată din materiale certificate UL, ecologice – precum materialele plastice reciclate post-consum sau substanțele bazate pe bio. Aceste inițiative privind inovațiile prietenoase cu mediul, din zona tehnologiei mobile, reprezintă cel mai recent exemplu care confirmă angajamentului Samsung de a face mai mult cu mai puțin, ca parte a Galaxy for the Planet.

Seria Galaxy S22 este securizată prin intermediul puternicei platforme de securitate Knox Vault de la Samsung, care include un procesor și memorie, ambele foarte bine securizate, izolând complet datele sensibile, precum parolele, datele biometrice sau cele pentru Blockchain din sistemul de operare principal al telefonului. Panoul și indicatorul de confidențialitate din cadrul One UI le permit utilizatorilor să vadă cu ușurință ce aplicații le accesează datele și camera, astfel încât aceștia pot decide dacă acordă sau refuză permisiunea fiecărei aplicații de a face aceste lucruri. Seria Galaxy S22 introduce, de asemenea, câteva funcții de securitate noi, precum micro-arhitectura ARM, care previne atacurile cibernetice care vizează sistemul de operare și memoria.

În plus, seria Galaxy S22 le pune la dispoziție utilizatorilor și Samsung Wallet – o experiență perfectă, convenabilă și sigură pentru a ușura viața de zi cu zi. Samsung Wallet îmbină plata digitală, ID-ul, cheile și gestionarea activelor într-un singur instrument, care simplifică rutinele, de la afișarea legitimației de student până la compilarea documentelor de călătorie înainte de zbor.

Alături de noua serie Galaxy S22, Samsung introduce o nouă gamă de tablete și un pachet de funcții actualizate pentru Galaxy Watch4, astfel încât utilizatorii Galaxy să poată rămâne conectați în fiecare aspect al vieții lor. Construită pentru o nouă eră a conectivității, seria Galaxy Tab S8 – precum Tab S8, Tab S8+ și Tab S8 Ultra – este cea mai versatilă gamă de tablete Samsung de până acum, construită și proiectată pentru a răspunde nevoilor, în continuă schimbare, ale celor care lucrează, studiază, se joacă și creează.

Galaxy S22 și Galaxy S22+ sunt disponibile pentru precomandă începând cu 9 februarie, împreună cu o pereche de Galaxy Buds Pro, pe Samsung.com, la operatori și retaileri, în online și în magazine. Ambele dispozitive vor fi disponibile în următoarele culori și opțiuni de memorie:
Galaxy S22/22+: Phantom Black, Phantom White, Green și Pink Gold în versiunile de 128GB și 256GB cu 8GB RAM.

Samsung Care+, un serviciu dedicat de asistență, care acoperă daunele accidentale ale produselor, reparațiile și multe altele, va fi disponibil pentru seria Galaxy S22.

Taguri: ,

Scrie un comentariu