Razer Hammerhead True Wireless Pro: căști wireless cu sunet premium
Află mai multe în categoria: StiriNoile căști wireless Razer Hammerhead True Wireless Pro vin cu certificare THX și încorporează tehnologia Advanced Hybrid Active Noise Cancellation, oferă o latență audio scăzută și pot fi personalizate după forma urechii pentru a obține un sunet captivant și un avantaj în cadrul jocurilor.
Razer Hammerhead True Wireless Pro
Razer, un cunoscut brand de gaming, a anunțat căștile intraauriculare wireless Razer Hammerhead True Wireless Pro, cu certificare THX pentru un sunet de înaltă fidelitate și echipate cu tehnologia hibridă de Active Noise Cancellation, care asigură o experiență audio de neegalat, fără perturbări. Cu înalte clare și un bass puternic, noile Razer Hammerhead True Wireless Pro sunt perfecte pentru orice scenariu de utilizare, indiferent dacă utilizatorii se află în mișcare ori dacă lucrează de acasă.
Bazate pe modelul Hammerhead True Wireless, un adevărat hit în rândul fanilor, modelul Pro încorporează control tactil și sunt compatibile cu asistenții vocali. De asemenea, noile căști intraauriculare dispun de o conexiune Bluetooth 5.1 specială cu latențe scăzute și de o durată de funcționare extinsă, iar carcasa de transport are și funcție de reîncărcare a bateriei. Potrivirea sigură și confortabilă, alături de izolarea fonică superioară sunt asigurate de design-ul intraauricular și de folosirea spumei cu memorie avansate Comply. Hammerhead True Wireless Pro sunt certificate IPX4, fiind rezistente la transpirație și la stropire.
Hammerhead True Wireless Pro folosesc o tehnologie ANC hibridă pentru a elimina zgomotele externe și interne nedorite, prin generarea în timp real de unde de sunet inversate, combinate cu o soluție de antifonare pasivă. Acest efect se obține prin încorporarea de două microfoane externe (feedforward) și două microfoane interne (feedback) pentru a livra un sunet deosebit de clar.
Pentru a îndeplini cerințele severe ale certificării THX, sunt analizate diferite detalii fine precum gama de frecvențe și răspunsul în frecvență, dispozitivele evaluate necesitând capacitatea de a oferi un sunet clar, cu o redare vocală detaliată și sunete joase puternice fără să apară distorsiuni chiar și la cea mai înaltă setare de volum. Procesul de certificare necesită de asemenea și o izolare audio de excepție, lucru îndeplinit de Hammerhead True Wireless Pro prin design-ul său intraauricular. Posibilitatea de a ajusta nivelul de confort și opțiunile acustice sunt datorate folosirii spumei cu memorie superioare, Comply, pentru realizarea vârfurilor, dar și celor șase capete de silicon de diferite dimensiuni.
Căștile intraauriculare Razer Hammerhead True Wireless Pro sunt ideale pentru gaming mobil, dar și pentru filme și muzică, mulțumită difuzoarelor de 10 mm și a răspunsului în frecvență în intervalul 20 Hz – 20 kHz. Modul special de Gaming poate fi activat printr-o singură atingere, conexiunea Bluetooth 5.1 reducând latența la doar 60ms pe durata sesiunilor de joacă, astfel utilizatorii obținând un spor de peste 50% în timpii lor de reacție, datorită sincronizării mai bune a părții audio cu cea video.
Controlul tactil de pe Razer Hammerhead True Wireless Pro le permite utilizatorilor să comute ușor și rapid între modurile ANC și Quick Attention, să controleze muzica și apelurile, dar și să activeze asistentul vocal al smartphone-ului din doar câteva atingeri. Modul Quick Attention folosește microfoanele pentru a reda zgomotele din exterior, o funcție deosebit de utilă pentru o conversație rapidă. Aplicația compatibilă cu iOS și Android le oferă utilizatorilor acces la setările de egalizator, la reconfigurarea funcțiilor de control tactil dar și la alte funcții precum un test rapid de potrivire în ureche.
Căștile intraauriculare Hammerhead True Wireless Pro se pot folosi până la 20 de ore, cu o durată de încărcare completă de patru ore și cu până la patru cicluri de reîncărcare oferite de carcasă, care este perfectă pentru stocarea căștilor și încărcarea lor automată când acestea nu sunt folosite. Carcasa cu conexiune USB-C conferă un plus de stil, iar cei care caută o protecție și mai bună pot apela la carcasele Razer THS TPU, cu carabină atașată, comercializate separat.
Pentru mai multe detalii despre Razer Hammerhead True Wireless Pro vizitați această pagină.
Specificații Razer Hammerhead True Wireless Pro
Răspuns în frecvență: 20 Hz – 20kHz
Impedanță: 16 Ohm
Difuzoare: 10 mm
Greutate aproximativă: 53 g (5 g x 2 căștile, 43 g carcasa de încărcare)
Baterie: până la 20 de ore (cu carcasa de încărcare)
Preț Hammerhead True Wireless Pro: 209,99 Euro
Preț Hammerhead True Wireless Pro THS Carrying Case: 34,99 Euro
“Căștile intraauriculare Hammerhead True Wireless Pro sunt un accesoriu superior pentru dispozitivele mobile, și au fost concepute pentru utilizarea cotidiană de către gamerii de pe mobil, dar și de cei care caută o calitate audio de neegalat și o formă care se potrivește perfect în ureche,” a declarat John Moore, Head of Sales & Marketing, Growth Peripherals în cadrul Razer. “Utilizatorii vor fi încântați de felul în care se potrivește dispozitivul în urechile lor, de calitatea audio premium și de sunetul fără perturbări, cu latență scăzută pe durata vizionării de filme, audiției de muzică, rulării de jocuri dar și pe durata apelurilor audio sau video. Toate aceste caracteristici uimitoare sunt livrate de un dispozitiv cu dimensiuni reduse, care încape în buzunar.”
“Hammerhead True Wireless Pro li se alătură căștilor Razer Opus ridicându-se la standardul de aur reprezentat de certificarea THX,” a declarat Peter Vasay, liderul THX Certification din cadrul THX Ltd. “Evaluăm și optimizăm căștile pentru a asigura o experiență audio de cea mai înaltă calitate cu un sunet bogat și echilibrat, o redare clară a vocilor și un bas puternic, perfect pentru muzică, jocuri și filme.”